Ieri, 11 martie 2020, a avut loc ședința Comitetului Local pentru Situații de Urgență constituit la nivelul comunei Podu Turcului, având ca principală temă măsurile ce se impun la nivel local și național în vederea prevenirii răspândirii infectării cu virusul COVID-19.
Sub conducerea primarului comunei Podu Turcului în calitatea sa de președinte, în cadrul acestui comitet la care au participat reprezentanți ai Poliției, Jandarmeriei, ISU Bacău – Secția de Pompieri Podu Turcului, , ai Spitalului Polimed, directorul unităților de învățământ, medici de familie, medici veterinari, preoți, precum și reprezentanți din satele comunei noastre, a fost adoptată Hotărârea nr. 1 ce cuprinde măsurile ce vor fi aplicate pe raza teritorială a UAT Podu Turcului pentru combaterea infectării cu noul coronavirus.

Dintre măsurile adoptate, pe care le puteți consulta în documentul atașat prezentului material, amintim:

1. Se sistează activitățile economice din cadrul Pieței Agroalimentare din sat Podu Turcului, comuna Podu Turcului, măsura avand ca scop prevenirea și limitarea răspândirii CORONAVIRUSULUI (COVID – 19) pe raza comunei Podu Turcului. Încercarea de comercializare a oricăror fel de produse în vecinatatea pieței sau pe domeniul public sau privat al U.A.T. Podu Turcului va fi sancţionată contravențional, în conformitate cu prevederile legii.
2. Se suspendă toate activitățile culturale, artistice, religioase, sportive si divertisment pe raza comunei Podu Turcului, măsura avand ca scop prevenirea și limitarea răspândirii CORONAVIRUSULUI (COVID – 19) pe raza comunei Podu Turcului.
3. Se vor transmite institutiilor publice si private, agenților economici din comuna Podu Turcului, recomandări în ceea ce privește asigurarea materialelor destinate igienei personale (la toalete sapun, prosoape de hârtie etc.), dezinfecția frecventă a clanțelor ușilor, a tuturor suprafețelor expuse, mese de conferință, birouri, în special în zona caselor de marcat precum și a altor suprafețe expuse (cărucioare, coșuri de cumpărături, clanțe de uși) precum și instituirea de măsuri privind evitarea aglomerărilor de persoane în spațiile comerciale.
4. Se suspenda temporar audiențele cu publicul ale primarului, viceprimarului secretarului general, publicul putând transmite solicitările telefonic, la telefon 0234/289226, fax 0234/289294 sau prin intermediul mesajelor electronice, la adresa primarie@poduturcului.ro.
5. Se limitează temporar activitatea SPCLEP Podu Turcului, doar urgențele vor fi prelucrate, respectiv, eliberarea certificatelor de deces, prelucrarea datelor si emiterea documentelor de identitate celor ce prezintă acte doveditoare care să justifice urgența. Relații pot fi obținute la numărul de telefon 0234/289338.

Print Friendly, PDF & Email